În R. Moldova există un acord tacit între guvernare şi puterea judecătorească. Judecătorii emit sentinţe în favoarea intereselor guvernanţilor, în schimbul promisiunii acestora să nu-i pedepsească pe primii pentru luare de mită, afirmă preşedintele organizaţiei „Juriştii pentru drepturile omului”, Vitalie Nagacevschi. Sursa citată a declarat miercuri, 14 noiembrie, într-o conferinţă de presă cu tema: „Judecătorii din Moldova abuzează de funcţia pe care o deţin” că deciziile vădit ilegale ale judecătorilor, sunt dictate fie de indicaţii de sus, fie de bani la plic. Judecătorii docili primesc dosarele cele mai sensibile. Ceilalţi primesc dosare care nu sunt importante din punct de vedere economic sau politic, a declarat Nagacevschi. Fiind întrebat despre măsurile necesare de întreprins pentru a schimba situaţia spre bine, Nagacevschi a menţionat că nu există soluţii universale. Potrivit juristului, una dintre soluţii ar fi schimbarea guvernării. Sursa citată a declarat că pledează şi pentru responsabilitatea personală a judecătorilor pentru actul de justiţie. Nagacevschi a menţionat că şi în perioada precedentă venirii comuniştilor la putere exista „justiţie la telefon”, dar nu era atât de pronunţată şi atât de mult implementată În altă ordine de idei, juristul a menţionat că fiecare caz de condamnare a R. Moldova de către CEDO ar fi trebuit să fie subiectul unei examinări profunde de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu tragerea concluziilor de rigoare, iar toate aceste materiale trebuie să fie publice. În aşa situaţie va fi mult mai dificil să se muşamalizeze toate cazurile care prejudiciază bugetul şi imaginea R. Moldova pe plan internaţional, a specificat sursa citată.
În R. Moldova există un acord tacit între guvernare şi puterea judecătorească, afirmă juristul Vitalie Nagacevschi
-
vitalie nagacevschi despre un acord tacit intre judecatori si guvernare.mp3
- 0