În primele 10 luni ale anului, volumul încasărilor în numerar s-a majorat cu 13,8%

În perioada ianuarie - octombrie 2022, volumul încasărilor banilor în numerar s-a majorat cu 13,8% față de perioada similară a anului precedent și a constituit 142 707,3 milioane de lei, transmite  IPN.

Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, creșterea volumului încasărilor de mijloace bănești a fost determinată de majorarea cu 9,2% a încasărilor din comercializarea mărfurilor de consum (indiferent de canalul de desfacere), care dețin cea mai mare pondere (de 54,1%) din volumul total al încasărilor. Totodată, încasările de la vânzarea valutei persoanelor fizice s-au majorat cu 91,9%, constituind 9 447,2 milioane de lei.

În luna octombrie, volumul încasărilor a constituit 14 137,8 milioane de lei (-7,5% față de luna septembrie 2022 și +3,2% față de luna octombrie 2021).

Volumul eliberărilor banilor în numerar din casele băncilor licențiate în perioada ianuarie – octombrie 2022 s-a majorat cu 12,2% comparativ cu perioadă similară a anului precedent și a constituit 143 034,8 milioane lei.

Dinamica respectivă a fost determinată, preponderent, de eliberările din bancomate cu o pondere semnificativă de 22% din volumul total al eliberărilor, care s-au majorat în perioada ianuarie – octombrie 2022 cu 7 158,9 milioane de lei (sau +29,5%) comparativ cu perioada similară a anului precedent, precum și de eliberările din conturile persoanelor fizice5 care au constituit 34 389,6 milioane de lei, ceea ce reprezintă 24% din volumul total al eliberărilor de numerar, înregistrând o majorare cu 5 761,0 milioane de lei.

Cumpărarea valutei de la persoane fizice a constituit 38 401,1 milioane de lei, având o pondere de 26,8% din volumul total al eliberărilor de numerar.

În luna octombrie, volumul eliberărilor a constituit 15 110,9 milioane de lei, fiind superior volumului încasărilor cu 973,2 milioane de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.