În prima săptămână de studii, polițiștii au dirijat circulația la trecerile de pietoni

În prima săptămână de studii, polițiștii au dirijat circulația la trecerile de pietoni de lângă unitățile de învățământ școlar și preșcolar. Potrivit poliției, s-a pus accent, în special, pe instituțiile aflate lângă trasee, în preajma intersecțiilor și care au treceri pentru pietoni nedirijate de semafor, transmite IPN.

Totodată, polițiștii au fost ajutați și de participanții la proiectul „Bunicii grijulii”, împreună având misiunea de a preveni accidentele rutiere cu implicarea copiilor, dar și cultivarea timpurie a responsabilității de a traversa corect strada. Elevii și micuții de la grădiniță au primit diverse recomandări de siguranță din partea polițiștilor, iar părinții care i-au însoțit - pliante informative privind siguranța rutieră.

În acest context, poliția recomandă pietonilor să traverseze strada doar pe trecerile de pietoni, să nu alerge pe trecere, dar să se asigure din ambele părți, apoi să pornească și să nu stea pe bordura trotuarelor, deoarece se pot dezechilibra și cădea în fața mașinilor. De asemenea, pietonii sunt îndemnați să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate și semnalizate prin indicatoare sau marcaje, precum și să nu traverseze căile rutiere în fugă, prin fața sau spatele autovehiculelor staționate ori a mijloacelor de transport public oprite în stații.

De asemenea, șoferii sunt îndemnați să manifeste prudență deosebită în trafic, în special, în preajma instituțiilor de învățământ școlar și preșcolar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.