În preajma Zilei Limbii Române

Profesorul de limba română Alexei Axan este şi anul acesta unul dintre moderatorii tradiţionalei deja Şcoli de vară organizate la Chişinău pentru studenţi de la diferite instituţii universitare din Germania, şcoală ale cărei activităţi sunt desfăşurate de Moldova-Institut Leipzig, împreună cu Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova şi Serviciul German de Schimb Academic (DAAD). Distinsul profesor foloseşte şi această ocazie pentru scoaterea în evidenţă a unor probleme legate de funcţionarea limbii române la noi acasă.
---

Vineri, 26 august 2016 (a doua zi după inaugurarea școlii de vară din acest an), la începutul orei de română cu germanii, m-am interesat (precum o fac și cu studenții noștri care au o altă limbă maternă decât germana) dacă au întrebări pentru clarificare. Wiesen Marcus, participant la școala moldo-germană, mi-a întins ceva…

Am luat acel ceva și am citit: „Bilet pentru o călătorie în troleibuz”. A urmat întrebarea lui Marcus: „E scris corect: bilet?”. L-am întrebat, la rându-mi, ce îl deranjează. Mi-a spus că a făcut un semestru de română la Cluj și că de acolo a reținut un aspect ce i s-a părut important în limba română: „hârtiei” pentru care oamenii achită călătoria i se zice „tichet”, nu „bilet”. Am observat că și ceilalți studenți și studente „au ciulit urechile”. Având siguranța că „bilet” și „tichet” sunt sinonime, am încercat să le explic motivându-le că se zice doar în tot spaţiul românesc, nu numai la noi, „bilet de avion”, „bilet de tren”, „bilet de autobuz”, deci și „bilet de troleibuz” e corect. Le-am propus însă studenților și studentelor să apelăm la dicţionar ca să clarificăm problema apărută, gândindu-mă că diferența ar putea fi doar filiera prin care au pătruns aceste cuvinte în limba română: franceză sau engleză. Vedeți și dumneavoastră, dragi cititori și cititoare, ce scrie în dicționar.

BILÉT, bilete, s. n. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat, care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. Din fr. billet.

TICHÉT, tichete, s. n. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat, care asigură posesorului anumite drepturi (astăzi, în special, dreptul de a călători cu anumite trenuri sau de a ocupa un loc fix într-un tren). Pipăie în buzunar tichetul de tren. C. PETRESCU, O. P. I 15. Era conductorul... recunoscui dreptatea invocată și mă ghemuiam în limitele tichetului meu. GHICA, S. 2. ◊ Fig. Compartimentul rămîne gol. Profit de ocazie și mă instalez pe toată lungimea unui tichet. VLAHUȚĂ, O. A. 233. Din fr., engl. ticket.

Discuțiile au continuat. Germanii insistau asupra faptului că dicționarul indică foarte clar: „biletul” ne dă dreptul să intrăm și să ocupăm un loc într-o sală de spectacol, pe o arenă sportivă, iar „tichetul” ne asigură dreptul să călătorim. Eu, la rândul meu, încercam să-i conving zicându-le că „etc.”, care e inclus în explicarea lexemului „bilet”, ne permite să numim prin acest cuvânt acea „hârtie” pe care o avem când călătorim …

Onorați filologi și stimate filologe, e timpul să avem în secolul al 21-lea un dicţionar al limbii române (funcțional), în care lucrurile să fie clare, pentru a nu lăsa loc pentru interpretare.  Ce ziceți?

Germanul Wiesen Marcus a mai avut o întrebare referitoare la călătoria „în troleibuz” sau „cu troleibuzul”. Le-am spus studenților și studentelor din Germania că la lecția a 10-a (conform programei noastre) se studiază tema „Cu ce călătorim?”. Are dreptate deci germanul punând la îndoială corectitudinea celor scrise pe biletul / tichetul de călătorie cu troleibuzul.

Am câteva întrebări pentru responsabilii de la Direcţia generală transport public a Primăriei municipiului Chișinău:

1. Cu cine v-ați consultat când ați dat la imprimat textul „bilet pentru o călătorie în troleibuz”?

2. Nu considerați că e o calchiere după rusescul „билет для проезда в троллейбусе”? Sau s-a avut în vedere că biletul de călătorie este eliberat în troleibuz?

3. Dacă se va constata greșeala, în cât timp va fi corectată?

4. Ce le voi răspunde studenților și studentelor din Germania dacă mă vor întreba de ce pe mijloacele de transport de la noi sunt inscripționate cuvintele „Intrare” și „Ieșire”? La Iași, de exemplu, vedem „Urcare” și „Coborâre”.   

Alt student german, Hubertus Wester-Ebbinghaus (http://www.ipn.md/ro/societate/78567), mi-a adresat o întrebare despre diminutivul „sătuc” pe care l-a auzit la noi, explicând că aflându-se un an în România, nu i-a fost dat să-l audă. L-a interesat pe Hubertus faptul dacă nu cumva e o formă locală, la fel cum pot fi găsite multe exemple în germana vorbită în Austria. Mi-am amintit de o romanță pe versurile lui Vasile Militaru, muzica aparținându-i marelui George Enescu, interpretată de Nicolae Furdui Iancu (https://www.youtube.com/watch?v=G0FMZIHfTHk), în care este acest diminutiv. Pentru orice eventualitate, le-am propus studenților și studentelor să consulte dicționarul. Spre bucuria noastră, dicționarul explicativ a fost foarte explicit.

SĂTÚC, sătucuri, s. n. Sătuleț. Să fi rămas în sătucul acela – despre care vă povesteam – cu cântec de cristei în diminețile cu cer cristalin. C. PETRESCU, S. 8. Dar colo sus, pe deal, se ridică propriul lui sătuc. TEODORESCU, P. P. 434.

E adevărat că germanii, fiind atenți la toate (poate chiar prea meticuloși), au văzut că pe lângă pluralul „sătucuri”, în dicționar e inclus și cel cu terminația -e. Le-am spus că aceasta e o problemă a dicționarelor noastre și că este o altă temă de discuție.

Deși unii dintre studenții germani și-au dorit participarea la concursul „Testare pentru fiecare”, nu au avut posibilitate din cauza multiplelor activități pe care le au în programul școlii de vară. Mă adresez distinsei doamne Irina Condrea (http://trm.md/ro/profil-de-savant/profil-de-savant-irina-condrea-profesor-universitar/ ), doctor habilitat în filologie, profesor universitar, specialista nr.1 de la noi în materie de stilistică și cultură a vorbirii: știu că azi, 30 august 2016, veți avea o întâlnire cu cei 16 studenți și studente din Germania. Rugămintea din partea germanilor e următoarea: să le puneți la dispoziție itemii de la „Testare pentru fiecare” ca să înțeleagă și ei cu ce probleme de limbaj se confruntă locuitorii țărișoarei în care au venit de o săptămână.

Va fi posibil?

Vă mulțumesc.

P.S. Revenind de la curs, am trecut pe la magazinul din preajma casei. La casierie, domnișoara l-a întrebat pe cumpărătorul care era înaintea mea: „Să vă dau pachet?”. Răspunsul domnului a fost negativ. După câteva clipe, cumpărătorul i-a zis casierei: „Dați-mi mai bine o sacoșă. Și nu uitați că suntem în preajma Zilei Limbii Române!”.

Am zâmbit. Dar imediat m-a cuprins o tristețe. De ce oare?

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.