În patru comune din Ungheni vor activa specialiști în protecția drepturilor copilului

Patru localități cu cel mai mare număr de locuitori din raionul Ungheni vor avea specialiști în protecția drepturilor copilului, datorită unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Soros Moldova. Este vorba despre primăriile Todirești, Sculeni, Pîrlița și Zagarancea, unde, vor fi angajați, începând cu anul viitor, câte un specialist în drepturile copilului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Soros Moldova,  specialiștii angajați vor identifica copiii aflați în situații de risc, vor evalua situația lor, vor determina forma optimă de intervenție, suportul de care este nevoie și vor monitoriza îndeaproape fiecare familie, până când copilul va fi în siguranță. În acest fel, se dorește prevenirea cazurilor grave, în care copiii ajung în condiții ce le amenință viața și dezvoltarea sau sunt separați de familie și plasați în instituții rezidențiale.

Conform legislației, activitatea unor astfel de profesioniști este reglementată încă din anul 2013, însă acum, în toată țara, activează doar 17 specialiști. Specialiștii în protecția drepturilor copilului din cele patru localități vor fi instruiți, vor fi susținuți de alți profesioniști în domeniu și vor beneficia de supervizare calificată la locul de muncă. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi instruiți și membrii echipelor multidisciplinare din 33 de primării din raionul Ungheni, pentru a interveni prompt în cazurile de violență, neglijare și abuz asupra copiilor.

Potrivit Danielei Leahu, directoare de proiect, Fundația Soros Moldova susține organizațiile societății civile care dezvoltă parteneriate cu autoritățile publice pentru prestarea serviciilor sociale sustenabile. Suportul și implicarea specialiștilor în protecția drepturilor copilului va contribui la prevenirea cazurilor de risc pentru copii, va salva familii și va întări comunități. Astfel, comunitățile vor deveni mai tolerante, mai deschise și mai incluzive, a adăugat Daniela Leahu.

Gintautas Baranauskas, șef adjunct al Secției Operațiuni Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, precizează că susținerea acestui serviciu și nu numai reprezintă un exemplu de solidaritate în vremuri de criză. „Uniunea Europeană va continua să sprijine procesul de dezvoltare a serviciilor sociale la nivel local”, a menționat oficialul.

Proiectul „Autoritatea tutelară locală pentru o protecție mai bună a copiilor”, lansat astăzi, 30 noiembrie, va fi implementat de Asociația Obștească ,,Alternative sociale” din Ungheni. Este parte a proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat din sursele Uniunii Europene, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și AO ,,Institutum Virtutes Civilis”. În cadrul acestui proiect, 30 de organizații ale societății civile de nivel local beneficiază de granturi și de asistență calificată pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare eficiente și incluzive.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.