În organele poliţiei de patrulare vor fi angajate mai multe femei sau, cel puţin, aşa îşi propune şeful Inspectoratului General de Poliţie, Ion Bodrug. Alt obiectiv anunţat este creşterea salariului angajaţilor cu circa 30%, transmite IPN.
Potrivit lui Ion Bodrug, având la bază reformele care sunt implementate de către Inspectoratul General de Poliţie în ultimele luni, sporirea numărului de femei angajate în poliţia de patrulare este unul din primele obiective propuse.
Ion Bodrug a mai spus, la o conferinţă de presă, că actualmente în organele poliţiei sunt înregistrate peste 1 000 de locuri vacante, cele mai multe în Cahul, Căuşeni şi Făleşti. În ultimul sondaj de opinie naţional, efectuat la comanda Ministerului Afacerilor Interne, respondenţii identifică nivelul mic de salarizare drept una dintre problemele esenţiale în activitatea poliţiei.
Din numărul total de angajaţi ai poliţiei 8,6% sunt femei. Inspectoratul General de Poliţie are peste 9 mii de funcţii, 14 % dintre care sunt vacante.