În orașul Sângera pe 21 mai va avea loc un referendum local

Locuitorii din orașul Sângera, dar și cei din localitățile Dobrogea și Revaca din componența orașului, vor ieși la urne pe 21 mai pentru a se expune cu privire la amplasarea Centrului de gestionare a deșeurilor periculoase în extravilanul orașului Sângera. Data scrutinului a fost stabilită vineri, 14 aprilie, de către Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

În aceeași ședință CEC a aprobat programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a referendumului, a aprobat chestiunea cu privire la constituirea circumscripției electorale orășenești Sângera nr. ¼.

Crearea Centrului pentru Gestionarea Deșeurilor Periculoase este inițiativa Ministerului Mediului, care afirmă că scopul este de a îmbunătăți gestionarea deșeurilor periculoase în Republica Moldova și a reduce impactul negativ al acestora asupra mediului înconjurător și sănătății umane. Obiectivele principale sunt asigurarea eliminării corespunzătoare a deșeurilor periculoase acumulate istoric, gestionarea anumitor fluxuri de deșeuri periculoase, inclusiv colectare, stocare și eliminare a lor finală etc.

Administrația locală se pronunță împotriva construcției Centrului de Gestionare a Deșeurilor Periculoase. Primarul orașului Sângera, Mihai Lari, susține că și consilierii locali s-au expus pentru interzicerea acestui centru. Edilul afirmă că nu va semna certificatul de urbanism pentru proiectare atât timp cât populația e împotrivă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.