În opt localităţi va avea loc turul doi pentru alegerea primarilor, Update

Şapte localităţi s-au ales cu primari noi, iar în alte opt va fi desfăşurat turul doi de scrutin, peste două săptămâni. Acesta este rezultatul alegerilor locale noi care au avut loc duminică, 16 mai, în 15 localităţi din Republica Moldova a declarat pentru Info-Prim Neo secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC). Iurie Ciocan a precizat că au fost declarate valabile alegerile în toate cele 15 localităţi. [Update] Cei 7 primari aleşi sunt: liberalul Mihail Golban (s. Floreni, raionul Anenii Noi), liberal-democrata Elena Moşneguţa (s. Hansca, raionul Ialoveni), democratul Stelian Lungu (s. Roşcani, raionul Străşeni) şi comuniştii Andrei Pîslari ( s. Vişniovca, r-nul Cantemir) Victor Piculschii (s. Albota de Sus, raionul Taraclia), Fiodor Mincu ( s. Congaz, UTA Găgăuzia) şi Nicolai Colioglo ( Copceac, UTA Găgăuzia) Peste două săptămâni, turul doi va fi organizat inclusiv în localitatea Sângera din municipiul Chişinău. Lupta se va da între reprezentantul Partidului Liberal, Mihai Lari, şi cel al Partidului Liberal Democrat, Valeriu Poiată. La scrutinul de duminică, în cele 15 localităţi, au concurat 75 de candidaţi. Cei mai mulţi au fost de la Partidul Democrat (14 la număr), Partidul Comuniştilor şi Partidul Liberal Democrat (câte 10), Partidul Liberal (9) şi 8 candidaţi independenţi. În cursă au participat şi candidaţi ai partidului Alianţa „Moldova Noastră”, ai partidului „Moldova Unită - Единая Молдова”, de la Mişcarea „Acţiunea Europeană”, Partidului Popular Creştin Democrat, Partidul Social Democrat şi Mişcarea social-politică „Forţa Nouă”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE