În octombrie Moldova va avea o perspectivă clară privind liberalizarea regimului de vize

„Există şanse bune ca în octombrie să primim de la UE un document ce va deschide o perspectivă clară vizavi de liberalizarea regimului de vize”, a declarat prim-ministrul Vlad Filat la întrevederea cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polonia, Radoslaw Sikorski, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat guvernamental. Cei doi oficiali au avut joi seara o cină de lucru în Grecia, unde premierul moldovean se află la odihnă cu familia. De asemenea, Filat a declarat că Moldova este antrenată într-un amplu proces, care are ca obiectiv final aderarea la UE. El a precizat în context că, în septembrie, Republica Moldova urmează să fie vizitată de două grupuri de experţi europeni. Prim-ministrul a apreciat sprijinul constant al Poloniei pentru Republica Moldova şi a menţionat că pentru ţara noastră Polonia este un prieten sincer şi de nădejde. Potrivit vomunicatului, Radoslaw Sikorski a apreciat transformările democratice care au avut loc în Republica Moldova în ultimul an, reiterînd sprijinul ţării sale pentru realizarea obiectivului de integrare europeană, declarat de Guvernul de la Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.