În noiembrie vor fi anunțate primele licitații pentru proiecte mari de energie regenerabilă

Primele licitații pentru investiții în proiecte mari de energie regenerabilă vor fi anunțate în această toamnă, în luna noiembrie, a comunicat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, la ședința Guvernului, transmite IPN.

Potrivit oficialului, există un interes sporit pentru proiectele mari. Urmează să fie pregătite modificări la Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, iar ulterior acestea vor fi expediate Parlamentului pentru examinare.

„Pe subiectul altor tehnologii interesul este un pic mai mic decât pe regenerabile și, în mod special, ține de faptul că costul gazului și al resurselor primare pentru producerea energiei electrice sunt foarte mari. Suntem în discuție cu mai mulți investitori și atunci când contextul regional va fi unul mai potrivit, probabil, vor apărea și astfel de investiții în țara noastră”, a notat Andrei Spînu.

Potrivit vicepremierului, se discută și cu România pe subiectul micro-reactoarelor nucleare, care se vor regăsi în Strategia energetică. Documentul va fi elaborat pe termen lung, până în anul 2050, și va include toate elementele – de la eficiență energetică, generare, încălzire, termie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.