În momente critice pentru partid, Voronin preferă să treacă în Parlament

Liderul Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, a declarat că nu intenţionează să rămână în funcţia de preşedinte în exerciţiu al ţării, ci vrea să fie pe prima linie a frontului în Parlament pentru a obţine o nouă victorie. În momente critice pentru partid, Voronin preferă să treacă în Parlament în calitate de deputat, pentru a fi împreună cu fracţiunea PCRM. Declaraţia a fost făcută miercuri, 2 septembrie, la finele adunării Activului politic republican al PCRM. „Nu am nici temeiuri etice, nici temeiuri politice pentru a exercita formal această funcţie înaltă de stat (preşedinte în exerciţiu – n. r.). Eu nu accept, în mod ferm, calea pe care vor să ne conducă ţara. Astfel, trec în Parlament în calitate de deputat, pentru a fi împreună cu partidul, împreună cu fracţiunea”, a declarat Voronin, menţionând că „aşa va fi şi cinstit, şi echitabil”. Liderul PCRM a spus că acest lucru îl solicită partidul, care are nevoie, într-o măsură şi mai mare, de coeziune organizatorică şi politică. „Doar aşa, cot la cot, vom mobiliza din nou întregul nostru potenţial de partid de peste 30 mii de membri pentru a obţine o nouă victorie, pentru a întoarce Moldovei şi poporului ei demnitatea şi încrederea în ziua de mâine”, a menţionat Voronin, citat într-o declaraţie publicată în pagina electronică a PCRM.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE