Primele studii clinice pe SARS CoV-2 (COVID-19), care prevăd administrarea produsului de investigație clinică la pacienții în stare de gravitate moderat-severă, au fost aprobate astăzi în cadrul ședinței Comisiei Medicamentului pe lângă Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM). Studiile se vor face în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, transmite IPN.
Potrivit AMDM, primul studiu clinic este început de către reprezentanța europeană a unei companii farmaceutice cu renume mondial din Statele Unite ale Americii, specializată în dezvoltarea moleculelor noi, care propun cercetarea clinică a unui medicament inovativ pentru tratamentul leziunii pulmonare acute asociate cu COVID-19. Studiul se va desfășura sub conducerea investigatorului principal, profesor universitar, șef al Clinicii Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), Victor Cojocaru.
Cel de-al doilea studiu este inițiat de o companie americană de biotehnologie, având ca produs de investigație un medicament de generație nouă, care, potrivit AMDM, a demonstrat o activitate antivirală promițătoare împotriva mai multor coronavirusuri umane.
Eremei Priseajniuc, directorul general al AMDM, consideră că pentru Moldova este un privilegiu și totodată o oportunitate că aceste companii farmaceutice mari de cercetare, dezvoltare și producere de medicamente din SUA, UE și Canada să o aleagă, pentru a desfășura studii clinice, care își propun dezvoltarea de medicamente eficiente pentru tratamentul infecției cu COVID-19, de care vor beneficia inclusiv cetățenii moldoveni.
Ambele studii clinice sunt efectuate la inițiativa companiei de cercetare clinică ARENSIA Exploratory Medicine Moldova.