În Moldova se desfăşoară cea de-a 2-a Săptămână a solidarităţii europene pentru apă
În perioada 1-5 octombrie, în R. Moldova se desfăşoară cea de-a doua Săptămână a solidarităţii europene pentru apă.
În contextul declarării anului 2008 de către Naţiunile Unite drept anul canalizării, acest eveniment se desfăşoară sub genericul “Canalizare corespunzătoare pentru dezvoltarea umană, economică şi durabilă”. Scopul forului este de a intensifica acţiunile pentru ca igiena, canalizarea şi sănătatea să devină priorităţi efective financiare şi politice.
La atelierele de lucru, mesele rotunde şi prezentările care au loc la Ivancea şi Chişinău, participă şaizeci de specialişti cu experienţă, majoritatea din Europa Centrală şi de Est şi din regiunea Caucaz.
Obiectivul celei de a 2-a Săptămâni a solidarităţii europene pentru apă este de a analiza cererea şi necesităţile comunităţilor locale în ceea ce priveşte canalizarea, în particular în regiunile rurale a Europei Centrale şi de Est şi din Caucaz. Totodată, organizatorii îşi propun să elaboreze un sistem de referinţă care ar putea fi aplicat local pentru susţinerea proiectelor durabile în scopul îmbunătăţirii sanitaţiei, să stabilească legături între partenerii locali, regionali, naţionali şi internaţionali pentru optimizarea eficacităţii solidarităţii pan-europene şi pentru promovarea schimbărilor instituţionale necesare.
Forul oferă oportunitatea de a accentua şi consolida valoarea Strategiei Naţionale privind alimentarea cu apa şi canalizarea adoptată de Guvernul Moldovei în iulie 2007, prin încurajarea comentariilor din partea reprezentanţilor consumatorilor de apă, oficialilor, ONG-urilor şi donatorilor.
Prima Săptămână a solidarităţii europene pentru apă a avut loc la Strasbourg în octombrie 2005.