În Republica Moldova, până acum, nu au fost confirmate cazuri de reinfectare cu COVID-19, precizează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale într-un răspuns pentru IPN.
Conform datelor științifice internaționale, la ora actuală în lume s-a înregistrat un număr foarte mic de cazuri de reinfectare. „Aceasta necesită secvențierea virusului SARS CoV-2 la prima infectare, cât și secvențierea genomului la a doua infectare”, notează Ministerul în răspunsul pentru IPN.
Informații despre posibile reinfectări cu SARS CoV-2 în Republica Moldova au apărut după ce ministrul afacerilor interne, Pavel Voicu, a anunțat că a făcut repetat COVID-19. Despre prima infectare ministrul a comunicat la începutul lunii mai, practic la două luni de la înregistrarea primului caz de COVID-19 în Republica Moldova. Atunci el scria pe pagina sa de Facebook că are o formă ușoară a bolii.
„Pentru a preveni apariția unor informații eronate în mass-media vreau să confirm faptul că, în urma procedurii de testare la infecția cu virusul de tip nou, ieri am fost confirmat pozitiv cu o formă ușoară de COVID-19. Nu a fost necesară spitalizarea mea, iar la moment sunt în autoizolare la domiciliu, starea sănătății este satisfăcătoare”, este mesajul ministrului din 2 mai.
La cinci luni distanță, ministrul a anunțat că este spitalizat și că testul la coronavirus este pozitiv.
„În luna septembrie am depistat o problemă de sănătate care a provocat brusc slăbirea imunității, iar din acest motiv am devenit vulnerabil în fața infecției cu Covid-19. Săptămâna trecută, după efectuarea testului am fost confirmat pozitiv la coronavirus. La moment sunt internat în spital, în Secția de reanimare și urmez tratamentul. Starea sănătății mele s-a îmbunătățit și sper că în timpul apropiat voi reveni la muncă”, scria Pavel Voicu în data de 11 octombrie.