În Moldova locuiesc peste 540 de mii de vârstnici

În Republica Moldova locuiesc peste 540 de mii de persoane cu vârstă de peste 60 de ani, din care mai mult de jumătate (60,3%) sunt femei. Aproximativ două treimi din numărul total al vârstnicilor locuiesc în mediul rural, arată datele Biroului Naţional de Statistică, transmite IPN.

Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, 5,3% din persoanele vârstnice şi-au apreciat starea de sănătate ca fiind bună sau foarte bună, 56,3% - satisfăcătoare, iar 38,4% o consideră rea sau foarte rea. Vârstnicii din mediul urban mai frecvent declară o stare de sănătate satisfăcătoare decât cei din mediul rural, în timp ce starea de sănătate rea sau foarte rea este mai frecvent declarată în rural.

În ultimii ani se atestă o tendinţă de descreştere a numărului persoanelor cu dizabilităţi printre vârstnici. Bărbaţii alcătuiesc circa 52% şi, respectiv, femeile  ̶  48%. Anul trecut au fost înregistrate 12,6 mii de persoane cu dizabilităţi în această categorie de vârstă.

Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă la 1 ianuarie 2013 a constituit 987 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 9,6%. Totodată, valoarea medie lunară a minimului de existenţă pentru pensionari a alcătuit 1302,8 lei. În mediul urban minimul de existenţă pentru pensionari este cu 144,6 lei mai mare faţă de mediul rural, din cauza costurilor mai înalte pentru diverse servicii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.