În Republica Moldova detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor. Reprezentanţii societăţii civile se declară nedumeriţi de această normă şi o consideră discriminatorie în raport cu bărbaţii.
La o solicitare a Agenţiei de presă IPN, Ministerul Justiţiei a răspuns că prevederea dată se aplică minorilor şi femeilor şi, dacă în raport cu minorii norma respectivă nu generează nedumeriri, atunci despre exceptarea femeilor de la detenţiunea pe viaţă s-a discutat chiar în timpul expertizării proiectului actualului Cod Penal. „Nu putem nega că legiuitorul, atunci când a exceptat femeile de la detenţia pe viaţă, a fost mai indulgent în condiţiile în care tratarea egală a femeilor şi bărbaţilor trebuie să fie o normalitate. Realmente, nu există careva justificări a acestei plafonări a pedepsei privative de liberate aplicate femeilor”, se menţionează în răspunsul Ministerului Justiţiei.
Ecaterina Mardarovici, directoarea executivă a Clubului Politic al Femeilor 50/50, contactată de IPN, e de părere că legea trebuie aplicată egal faţă de toţi cetăţenii. „Trebuie să fim egali şi în drepturi, şi în obligaţiuni”, a subliniat experta. Ecaterina Mardarovici consideră că legiuitorul ar trebui să se gândească la modificarea Codului Penal. „Aud pentru prima dată şi eu despre această prevedere. Înseamnă că mai avem o discriminare faţă de bărbat, pe lângă vârsta de pensionare”, a adăugat directoarea Clubului 50/50.
Alexei Buzu, directorul executiv al Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”, la fel a spus că aude pentru prima dată de această prevedere. Referindu-se la o posibilă justificare a legiuitorilor, Alexei Buzu e de părere că aceştia consideră femeile uneori ca un grup cu capacitate juridică nu deplină sau li se atribuie rolul matern, că trebuie să aibă grijă de copii, de familie etc. „Dar, părerea mea e că toţi trebuie să fie egali în faţa legii”, a subliniat Alexei Buzu.
Prevederea legislativă există în Codul Penal al Republicii Moldova din 2002.