În Moldova există premise reale pentru aplicarea recomandărilor CoE, Dorin Chirtoacă

În Republica Moldova există la ora actuală premise reale pentru aplicarea tuturor recomandărilor Consiliului Europei (CoE), adoptate în ultimii 15 ani, în contextul depăşirii crizei politice din ţară. Declaraţia a fost făcută de către primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, în cadrul întrevederii cu secretarul general al Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al CoE, Andreas Kiefer, la Strasbourg, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Chişinău, discuţia s-a axat pe proiectul de Rezoluţie a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al CoE, care va fi adoptată la următoarea reuniune, dar şi pe situaţia din Republica Moldova la capitolul autonomie locală. „Mesajul reprezentantului Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al CoE a fost să se treacă la implementarea rezoluţiilor adoptate anterior, iar autorităţile Republicii Moldova trebuie să acţioneze şi să aplice până în anul 2014 toate recomandările partenerilor europeni pentru a oferi autorităţilor publice locale o autonomie deplină”, a menţionat primarul de Chişinău. Dorin Chirtoacă a mai spus că implementarea recomandărilor Consiliului Europei sunt un test de seriozitate, iar eventualele eşecuri nu vor mai avea explicaţii. Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, se află în perioada 21 – 23 martie curent într-o vizită oficială la Strasbourg, pentru a participa la Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din cadrul Parteneriatului Estic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.