În Moldova există corupție extraordinar de mare și ea trebuie dezrădăcinată

Pe lângă mica corupție, în Republica Moldova există corupție extraordinar de mare, trafic de influență, folosirea pozițiilor în organele de stat sau în administrație – fenomene care trebuie dezrădăcinate. Pentru combaterea a corupției este nevoie de voință politică, a declarat șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, într-un interviu pentru portalul Moldova Curată, citat de IPN.

Potrivit lui Peter Michalko, cetățenii trebuie să fie siguri că societatea în care trăiesc este una justă, că au unde să găsească justiție și adevăr. „Orice influență asupra organelor de stat care îi face pe oameni să nu fi egali în fața legii, în fața instituțiilor de stat, face parte din practicile corupției. Instituțiile trebuie să lucreze, în primul rând, cinstit, într-un mod credibil în fața cetățenilor, trebuie să aibă și un sistem propriu și credibil de control intern și să existe și un sistem de control din partea altor instituții, ca cetățenii să aibă posibilitatea, în cazul în care există vreo suspiciune de atitudine incorectă din partea instituțiilor de stat, să aibă un loc de unde să ceară justiție”, a spus Peter Michalko.

Referindu-se la modalitatea în care sunt efectuate achizițiile publice de către instituțiile statului, câștigate de multe ori rudele sau apropiații demnitarilor care organizează aceste licitații, ambasadorul UE la Chișinău consideră că fiecare caz trebuie investigat separat. „Este important să funcționeze toate sistemele de control în fiecare instituție, deoarece aceste sisteme există pentru a proteja instituțiile și conducerea politică să nu facă cineva din instituție ceva ce contravine legii, dar și pe cetățeni și folosirea banului public. Așa încât cetățenii să fie siguri că ei au posibilitatea de a folosi cel mai bun serviciu pentru cel mai bun preț. Trebuie să existe și mai multe niveluri de control, dacă vorbim de autoritățile centrale sau locale, din partea Curții de Conturi, de exemplu”, a remarcat ambasadorul UE.

Potrivit lui Peter Michalko, controlul trebuie să fie funcțional și pentru aceasta trebuie să existe voința de a sluji oamenilor, care dau la sfârșitul fiecărei perioade electorale o evaluare acestor performanțe.

Peter Michalko spune că „mulțumirile” sau „atențiile” pe care le oferă unele persoane altora pentru unele servicii nu pot fi tolerate. „Oamenii trebuie să înțeleagă că ei sunt cei care plătesc pentru toate aceste servicii ale statului, pentru că ei plătesc taxe și ei sunt cei care au în mâinile lor suveranitatea în stat”, a menționat  ambasadorul UE. „Când oamenii vor simți că ei au control asupra structurilor de stat, atunci ei vor fi siguri că aceste fenomene nu există”, a adăugat Peter Michalko.

Înaltul demnitar a mai spus că investigația fraudei bancare reprezintă un test în sensul investigării, dezrădăcinării și pedepsirii fenomenului de corupție în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.