În Moldova ar putea fi organizat un turneu internațional de muaythai

În Republica Moldova, în comun cu partea ucraineană, ar putea fi organizat un turneu internațional de muaythai. Federația Sportivă Națională de Box Thailandez Muaythai poartă discuții în acest sens cu colegii din Ucraina.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, vicepreședintele Federației, Andrei Grosu, care este și antrenor, a declarat că organizarea turneului internațional de muaythai se află în proces de examinare. Acesta ar putea fi desfășurat în parteneriat cu colegii din Ucraina, întrucât, potrivit antrenorului, partea ucraineană este o putere în acest gen de sport.

În cadrul conferinței, președintele Federației Sportive Naționale de Box Thailandez Muaythai, Artur Grosu, a prezentat rezultatele sportivilor moldoveni de la Campionatul Mondial de Muaythai rezervat juniorilor, care a avut loc în perioada 2-10 august, în Thailanda, Bangkok. Luptătorii moldoveni au reușit să obțină o medalie de aur, două de argint și patru medalii de bronz. În clasamentul final pe echipe, Moldova s-a plasat pe locul 11 din 86 de țări.

Printre sportivii care au adus medalii acasă este debutantul Vladimir Ogorodnicov, care a reușit să obțină aurul. Sportivii David Chiperi, care participă pentru a doua oară, și Marius Covali, care participă pentru a treia oară, au obținut medalii de argint, ca și în anii precedenți. Gheorghe Pleșca, Liviu Titică, Igor Duca și Andrei Avramov, unul dintre cei mai tineri reprezentanți, s-au întors acasă cu medalii de bronz.

Proaspăt întorși de la competiție, sportivii deja își fac planuri să participe la următorul Campionat Mondial de Muaythai rezervat tineretului, care va avea loc vara viitoare în Antalya, la sfârșitul lunii iunie. Până atunci, sportivii vor participa la sfârșitul lunii august a anului curent la Cupa Mării Negre în orașul Odesa, Ucraina. De asemenea, este planificată participarea la competiții în sportul înrudit – K 1 și anume Campionatul European la K-1, care va avea loc la începutul lunii octombrie.

Muaythai este un sport național thailandez, fiind un stil de luptă derivat din artele marțiale tradiționale thailandeze care implica folosirea pumnilor, picioarelor, coatelor și genunchilor. Mai multe detalii despre cum a fost fiecare zi a Campionatului Mondial, pot fi găsite pe pagina oficială a Federației de Box Tailandez Muaythai: www.muaythai.md.

  • andrei grosu despre viitoarele competitii.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.