În jur de o sută de blocuri din capitală rămân fără apă caldă pentru 2-3 săptămâni

Locuitorii din aproximativ o sută de blocuri din cartierul Telecentru și din sectorul Buiucani nu vor avea apă caldă la robinete timp de două-trei săptămâni. Furnizorul anunță că deconectările sunt impuse de o serie de lucrări importante de reabilitare a rețelei termice.

Livrarea apei calde menajere este sistată în perioada 24 iulie și 14 august în 87 de blocuri de la Telecentru și în perioada 24 iulie – 7 august în 16 blocuri de la Buiucani. Solicitată de IPN, șefa Serviciului comunicare și relații cu publicul al SA „Termoelectrica”, Elena Junghina, a declarat că furnizorul este impus să efectueze aceste deconectări, întrucât în timpul executării mai multor lucrări nu există alte surse de aprovizionare a acestor adrese cu apa caldă.

Astfel, până pe 14 august, livrarea apei calde menajere va fi întreruptă pentru un șir de consumatori din perimetrul străzilor Drumul Schinoasei, Miorița, Academiei, Drumul Viilor, Pietrarilor, Ialoveni, inclusiv Șoseaua Hâncești (de la nr. 62 până la nr. 83). La fel, este vorba despre străzile Sprâncenoaia, Lech Kaczynski și Sfânta Vineri.

Lucrări de reabilitare a rețelei termice vor fi efectuate și pe strada V. Lupu, pe segmentul străzilor Belinski, Cornului și Drumul Taberei. Livrarea apei calde menajere va fi sistată în blocurile situate pe următoarele adrese: Vasile Lupu 55, 59, 59/1, 59/2¸ 4-16; strada Cornului 3/1, între strada Cornului,19-33, 4-16, str. Alexandrescu și str. Buiucani, 2, 3, 5. Pe aceste adrese, sistările vor fi efectuate până pe 7 august.

Începând cu anul trecut, întreprinderea a renunțat la practica de a sista centralizat livrările de apă caldă timp de o lună pentru toți locuitorii urbei. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.