Copiii din internatele din ţară sunt abuzaţi de către educatori şi învăţători, constată o analiză a Asociaţiei obşteşti „Parteneriate pentru fiecare copil”. Din spusele copiilor intervievaţi, metodele disciplinare utilizate includ ocara, dar şi lovirea elevului cu arătătorul peste palme sau chiar cap. Copiii se simt vinovaţi de faptul că sunt trataţi în acest mod, iar în viziunea specialiştilor acest lucru este grav, deoarece copiii cred că merită să le fie aplicate metode disciplinare abuzive, transmite IPN.
În urma cercetării regulamentelor interne de funcţionare a instituţiilor de tip internat, s-a descoperit că procedura de angajare a personalului nu prevede exigenţe privind prevenirea abuzului faţă de copii. Personalul nu este angajat prin concurs public, dosarul angajatului conţine documentele standard şi nu sunt solicitate acte care ar demonstra lipsa sau predispunerea către abuz. La rândul lor, cadrele didactice spun că în documentele care le reglementează activitatea nu se stipulează care sunt semnele distinctive ale formelor de abuz. Doar verbal li se spune să nu bată copiii.
Cât despre posibilităţile de a sesiza pe cineva din exterior despre cazurile de abuz din interiorul instituţiei de tip internat, copiii au o singură variantă – să sune de la un telefon care este ascultat în paralel din cabinetul directorului de către secretară, educator sau chiar director. În blocul cu dormitoare copiii nu au acces la telefon. În acest condiţii, alte posibilităţi de a informa pe cineva din afara instituţiei despre cazurile de neglijare şi abuz nu există.
Studiul a scos la iveală şi amănunte despre condiţiile de trai ale copiilor din internate, care nu au suficient mobilier pentru lucrurile personale, veceu, dar şi posibilităţi de a se spăla. O altă constatare a studiului este şi faptul că în practica de lucru a instituţiilor de tip internat nu este prevăzută modalitatea de integrare în familie a copilului, fapt ce poate duce la probleme relaţionale şi, ca rezultat, la abuz şi neglijenţa faţă de copil.