Formația lui Andrian Lașcu și Constantin Burdujel, United Galați, s-a calificat dramatic în finala campionatului României la futsal. După ce a pierdut primul meci contra celor de la Informatica Timișoara, United s-a impus în următoarele două partide, cu 3-2 și 2-1, transmite IPN.
Golul victoriei în meciul al doilea a fost adus în ultimul minut de Lașcu. United Galați va întâlni în ultimul act echipa lui Sergiu Tacot și Cristian Obadă, Autobergamo. Formația din Deva n-a avut probleme cu Odorheiul Secuesc, reușind două victorii.
În finală se joacă după sistemul cel mai bun din cinci jocuri. Seria va debuta cu două jocuri la Galați, apoi se vor disputa două meciuri la Deva, iar, dacă este cazul se va juca și meciul cinci, decisiv, la Galați.