În fiecare al doilea accident de circulaţie sunt traumatizaţi pietoni
Ministerul de Interne a lansat luni, 20 noiembrie, operaţiunea specială „Pietonul”, iniţiată cu scopul prevenirii tamponărilor de pietoni. Potrivit statisticilor poliţieneşti, aceştia sunt traumatizaţi în fiecare al doilea accident de circulaţie. Doar în ziua de luni, în patru accidente, în capitală au fost traumatizaţi patru pietoni.
Potrivit inspectorului Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, la ora 7.30, pe str. Petricani, 84, un BMW-318 a lovit o tânără, de 26 de ani, internată cu comoţie.
Pe bd. Dacia a fost accidentată de un Ford-Tranzit cu numere de Cahul o femeie, de 48 de ani, care s-a ales cu fractura umărului.
O altă femeie, cu identitate necunoscută, de aproximativ 55 de ani, a fost lovită pe str. Ginta Latină de un automobil Chevrolet-Avio, taxi 1477, condus de un tânăr de 20 de ani. Femeia a fost internată în secţia reanimare a Spitalului de Urgenţă. Ea are înălţimea de 1.65 m şi părul deschis la culoare, ondulat. Purta pantaloni sport, scurtă de culoare verde deschis şi rucsac maro. Cei care pot oferi informaţii privind identitatea ei sunt rugaţi să sune la numerele 27-25-01, 88-92-09, 88-92-19, 902 şi 903.
În or. Sângera a fost accidentat de un Opel-Astra, condus de un student al ASEM, un bărbat, de 58 de ani, aflat în stare de ebrietate, care a suferit fractura deschisă a oaselor.
Potrivit sursei citate, jumătate dintre cele 2881 de accidente de circulaţie, înregistrate de la începutul anului în R. Moldova sunt tamponări de pietoni. Fiecare al 9-lea copil decedat sau rănit în accidente a fost lovit de automobile în timp ce traversa strada. Totodată, statisticile demonstrează că doar unu din nouă pietoni accidentaţi se face vinovat de aceasta.
Pe parcursul zilei de luni, inspectorii rutieri din capitală au întocmit 16 procese verbale asupra pietonilor care au încălcat Regulamentul circulaţiei rutiere, fiindu-le aplicate amenzi între 10 şi 20 de lei.