Primul delfinariu din Republica Moldova va fi deschis peste două zile în incinta Manejului de atletică uşoară din capitală. Iniţial vizitatorii vor putea admira 4 delfini şi 2 foci aduse de la delfinariul „Nemo Odesa”, Ucraina, transmite IPN.
Administratorul delfinariului „Nemo Moldova ”, Adrian Focşa, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că delfinii şi focile sunt nişte mamifere extraordinar de dezvoltate. Potrivit lui, deschiderea delfinariului a fost coordonată cu toate instituţiile abilitate şi în acest proces au fost respectate toate normele internaţionale.
„Am creat toate condiţiile necesare pentru întreţinerea delfinilor şi pentru ca ei să se simtă confortabil. Noi suntem foarte bucuroşi că reţeaua noastră de delfini se extinde”a menţionat Polina Makarova, reprezentanta reţelei de delfini „Nemo Odesa” din Ucraina
Preţul pentru biletul de intrare este de 230 de lei, iar pentru copiii cu vârsta de până la 5 ani accesul este liber. Spectacolele sunt prezentate de 3 ori pe zi – la ora 12.00, 15.00 şi 18.00. Totodată, cei dornici să urmărească un spectacol nocturn, vor avea posibilitatea să o facă în zilele de vineri şi sâmbătă la ora 21.00. Preţul pentru un asemenea bilet este de 300 de lei.