Denis Urechi, om de afaceri condamnat în dosarul „furtului miliardului”, afirmă că a făcut pușcărie pe nedrept și că din 2012, când a fost intentată cauza penală, niciun făptuitor real nu a fost condamnat. Denis Urechi spune că a fost acuzat că ar fi prezentat la bancă acte false, deși fizic nu putea să o facă pentru că nu s-ar fi aflat pe teritoriul țării și la acel moment nici nu administra compania care figura în dosar cum că ar fi contractat un credit neperformant.
Într-o conferință de presă la IPN, Denis Urechi a acuzat anexarea datelor false la dosar. „Despre faptul că în dosarul de condamnare sunt acte false cunoșteau și procurorii, și judecătorii ce examinau acest dosar. La fel, cunosc cum procurorii au obținut sentința de condamnare în bază de acte false”, a afirmat omul de afaceri.
Denis Urechi o acuză pe judecătoarea Violeta Chisilița, care i-a pronunțat sentința, că ar fi șantajabilă și spune că soțul acesteia, avocat de profesie, ar fi fost prins cu mită pentru un judecător. Procurorii nu au transmis dosarul în judecată pentru a o putea influența pe magistrată să pronunțe „o decizie corectă pe dosar”, afirmă omul de afaceri.
Denis Urechi mai spune că, după ce a fost plasat în penitenciar pentru a-și ispăși pedeapsa, a avut mai multe discuții telefonice cu procurorii anticorupție care insistau să-și schimbe declarațiile în dosarul penal. El mai spune că a fost ținta unei tentative de omor în penitenciar, dar că până în prezent nu a fost pornit un proces penal pe acest fapt.
După ce a ieșit din penitenciar, Denis Urechi susține că a fost urmărit și el, și familia sa. Bărbatul a adresat o scrisoare deschisă Guvernului și Parlamentului în care spune că Procuratura din Republica Moldova, în actuala ei componență, nu este capabilă să ducă la bun sfârșit dosarul penal privind frauda bancară și că o bună parte din procurori sunt implicați în schema de furt, iar unul dintre beneficiarii finali ai banilor furați ar fi chiar procurorul general, Eduard Harunjen.
Denis Urechi spune că până în prezent se află în proceduri de judecare sub diferite pretexte, se tărăgănează examinarea cererilor de apel pe care le-a depus. Bărbatul are speranța că guvernarea nouă este interesată să elucideze frauda bancară și se declară deschis să prezinte toate actele pe care le deține.