La 14 iunie cetăţenii Republicii Moldova vor vota pentru o nouă conducere locală. Agenţia de presă IPN şi-a propus să identifice cum s-au descurcat autorităţile publice locale în mandatul care se încheie. Experţi, lideri de opinie şi reprezentanţi ai societăţii civile din diferite localităţi vor da aprecieri activităţii autorităţilor locale din raioanele şi municipiile ţării. Ciclu IPN: raionul Donduşeni
---
Raionul Donduşeni are 30 de localităţi, 22 de primării şi o populaţie de peste 40 de mii de locuitori.
Primăriile din raionul Donduşeni care au în raza de activitate o singură localitate oferă locuitorilor o doză de confort din punctul de vedere al distanţei mici, fiindu-le soluţionate mai rapid necesităţile sociale. Acest lucru nu este valabil însă şi pentru localităţile mici, care sunt atribuite primăriei din comună. În acest caz, populaţia este nevoită să se deplaseze în altă localitate ca să-şi soluţioneze anumite probleme sau să acceseze unele servicii, menţionează preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Tinerele Femei Cernoleuca” din Donduşeni, Victoria Cojocaru. Potrivit ei, primăriile mici sunt frecvent vizitate în campaniile electorale, dar investiţiile se fac în localităţile mai mari, fiind mai uşor de justificat asemenea cheltuieli.
Victoria Cojocaru a menţionat că, revenind de la formula de judeţe la raioane, pentru locuitorii raionului a devenit mai simplă soluţionarea problemelor personale, sociale, medicale etc. Consilierilor raionali le-a revenit o misiune importantă de a gestiona resursele financiare în interesul raionului, iar acest moment, desigur, le permite să ia decizii conform priorităţilor şi necesităţilor de investiţii. Banii se investesc în dezvoltarea infrastructurii sociale, economice, proporţional în toate localităţile raionului. „Judeţele sunt, probabil, mai econome pentru stat, din punctul de vedere al întreţinerii, salarizării, dar pentru locuitori mai comod este sistemul actual de conducere – consiliile raionale”, a declarat că Victoria Cojocaru.
În altă ordine de idei, preşedintele asociaţiei „Tinerele Femei Cernoleuca” a menţionat că deocamdată nu este exclus fenomenul corupţiei, dar totuşi nivelul de gândire al oamenilor din statele civilizate devine şi pentru satele din Moldova un vector de orientare. În ultimii ani s-au efectuat multe vizite de studiu ale lucrătorilor din administraţiile locale cu scopul de creare a parteneriatelor cu localităţile din Uniunea Europeană. Moldova a beneficiat de multe investiţii din partea UE, SUA, ceea ce a contribuit la dezvoltarea nivelului de viaţă a populaţiei.
Un sondaj realizat de către asociaţia „Tinerele femei Cernoleuca” arată că cea mai acută problemă este cea a locurilor de muncă, mai ales pentru persoanele care vin de peste hotare şi se află în postura de şomeri neînregistraţi. „De aceea am vedea necesitatea investiţiilor prioritare în domeniul economic, şi anume în creare întreprinderilor, facilitarea din partea statului a deschiderii afacerilor şi crearea locurilor de muncă”, a notat Victoria Cojocaru.
Referindu-se la succesele înregistrate de autorităţile locale, Victoria Cojocaru a dat exemplul primăriei satului Ţaul, care a luptat pentru trecerea Conacului Pommer şi a Parcului Dendrologic de la balanţa statului la balanţa autorităţilor locale. Potrivit expertului, fiind la balanţa de stat în zeci de ani, acest monument arhitectural s-a ruinat, însă acum, cu sprijinul autorităţilor locale, s-a reuşit reconstrucţia parţială a acestuia.
În opinia sa, ar fi benefic ca primăriile să aibă instrumentul legal pentru deschiderea şi întreţinerea de edificiilor de menire socială, cum ar fi centrul multifuncţional pentru bătrâni sau tineri, acordarea suportului financiar asociaţiilor active, care în prezent sunt puţine şi sunt finanţate în mare parte doar de finanţatori externi.
Cât ţine de realizarea promisiunilor făcute în cadrul campaniei electorale precedente, expertul a menţionat că este şi firesc că nu toate au reuşit să fie îndeplinite, din diferite motive, fie obiective sau neobiective. Întrebată despre aşteptările de la alegerile locale din acest an, Victoria Cojocaru a menţionat că fiecare cetăţean trebuie să cunoască platformele concurenţelor electorali, să analizeze experienţa pe care aceştia o posedă. Alegerea trebuie să reiasă din capacităţile manageriale ale concurenţilor, nu şi din culoarea politică.
Victoria Cojocaru este de părere că pentru o persoană activă şi dornică de a face lucruri frumoase există oportunităţi. Comunităţile Republicii Moldova au trecut prin perioade de criză şi mai grele, când energia electrică era pornită pe ore, iar salarii nu se dădeau luni în şir. Rolul societăţii civile este de a se implica în educarea responsabilităţii sociale, începând cu ieşirea la urne, participarea la activităţi comunitare, mobilizarea spiritului de voluntariat, implicarea financiară etc.
Elena Nistor, IPN