În doi ani situaţia în domeniul construcţiei de locuinţe ar putea fi remediată
Blocurile locative nefinalizate vor fi preluate de la firmele de construcţii insolvabile, iar lucrările rămase vor fi efectuate din contul mijloacelor bugetare sau din sursele donatorilor externi, potrivit Planului de acţiuni pentru remedierea situaţiei în domeniul construcţiei de locuinţe pe anii 2011-2012, aprobat de guvern, transmite Info-Prim Neo.
Ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, Marcel Răducan, a specificat că în acest plan au fost introduse activităţi urgente pentru a preveni degradarea în continuare a blocurilor aflate în dificultate, cât şi acţiuni pe termen mediu.
Astfel, de rând cu implementarea mecanismului de preluare a blocurilor de la firmele de construcţii insolvabile pentru continuarea lucrărilor şi dare în exploatare a acestora, Planul de acţiuni prevede înăsprirea controlului în domeniul construcţiei de locuinţe, elaborarea şi completarea cadrului legislativ în domeniul construcţiei locative, inclusiv promovarea modificărilor în Legea condominiului. Este vorba de un capitol ce ţine de instituirea condominiului la etapa iniţială de construcţie a blocului locativ, crearea Fondului de Garantare a Riscurilor în Construcţie, aplicarea instrumentelor de susţinere financiară a procesului de creditare ipotecară a persoanelor fizice pe o perioadă de 20-25 de ani şi cu o rată a dobânzii nu mai mare de 6-8%.
Răducan a spus că în urma analizei efectuate s-a stabilit că din 246 blocuri locative nefinalizate 210 sunt private, iar 36 se află în proprietate publică. La 81 din ele lucrările de construcţie au fost sistate, la 25 încă din anul 1995. Pentru finalizarea lor sunt necesare 4,2 mlrd lei, inclusiv 3,7 mlrd lei pentru 150 blocuri amplasate în municipiul Chişinău.
Autorităţile publice locale au propus ca o parte din blocurile nefinalizate, proprietate publică, să fie finalizate în faza a doua a Proiectului de construcţie a locuinţelor sociale, finanţat din creditele acordate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.