Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie 2022 a constituit 101,8 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 42,2 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Față de luna noiembrie 2022, acest indicator a crescut cu 38,7 milioane de metri cubi sau cu circa 61,3 %, transmite IPN.
Potrivit SA „Moldovagaz”, consumatorii casnici, până la data de 31 decembrie 2022, au plătit 99,1% din sumele facturate în anul curent, ceea ce este cu 0,4% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99%, ceea ce este identic indicilor perioadei similare a anului trecut. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,9%, ceea ce este cu 0,2 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Consumatorilor casnici, în număr de 573 576 conturi personale, le-a fost calculată compensația pentru consumul gazelor naturale în decembrie 2022 în mărime de 523,5 milioane de lei. Adițional, pentru consumatorii casnici din asociațiile de locatari în număr total de 9 848 de locuri de consum volumul compensațiilor calculate a constituit 8,6 milioane de lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite.
Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 decembrie 2022 a atins cifra de 12,329 miliarde de lei și acoperă 99,3% din volumul furnizat în perioadă ianuarie-noiembrie 2022. Gazele consumate în luna decembrie urmează să fie achitate în luna ianuarie curent.