În decembrie, deputații au votat 122 de proiecte de acte normative

În ultima lună a anului trecut, deputații au votat 122 de proiecte de acte normative. Printre cele mai importante se numără Legea bugetului de stat pentru anul 2024, a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024 și a proiectului fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2024, transmite IPN.

Din cele 122 de proiecte de acte normative, 44 au fost aprobate în prima lectură, iar 78 au fost adoptate în a doua lectură. Totodată, în decembrie, 57 de proiecte au intrat în procedură legislativă.

Potrivit datelor prezentate de Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului, din numărul total de acte normative adoptate în a doua lectură, 53 sunt legi, iar 23 – hotărâri. În plen au mai fost examinate 17 acte care au drept scop armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.

Printre inițiativele legislative examinate în plenul Parlamentului figurează majorarea alocațiilor pentru veterani și familiile acestora, precum și acordarea indemnizațiilor unice în valoare de 120 de mii de lei pentru tinerii specialiști din domeniul culturii. Au mai fost aprobate modificări legislative pentru îmbunătățirea cadrului normativ în domeniul agroalimentar, al gestionării deșeurilor, în domeniul electoral etc.

Pe parcursul lunii decembrie a anului trecut, Parlamentul s-a convocat în patru ședințe plenare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.