Partidul Acțiune și Solidaritate nu va susține în condițiile actuale demiterea Guvernului condus de către prim-ministrul Ion Chicu. Despre acest lucru a anunțat deputatul PAS Sergiu Litvinenco, notează IPN.
Deputatul susține că aceasta a fost poziția formațiunii în urma unei întrevederi care a avut loc la Parlament între reprezentanții PAS și Platforma DA.
„Noi am discutat cu Platforma DA. Noi am avut un grup de discuție între PAS și Platforma DA. Au venit colegii de la Platforma DA, am discutat despre situația politică în linii mari. Le-am spus că această guvernare este o catastrofă pentru Republica Moldova. În situația în care aproape toate țările ies, au un număr aproape de zero de confirmări cu COVID-19, noi avem așa un număr de mare care nu era nici în perioada stării de urgență. Este un guvern catastrofă, inclusiv la nivel economic. Noi le-am spus colegilor de la Platforma DA, având în vedere că este pandemie, criză, ar fi iresponsabil din partea noastră, dacă am susține o moțiune de cenzură și am da jos un guvern în condițiile în care nu avem certitudinea configurării unei majorități care să susțină un alt guvern bun, pro-european autentic”, a declarat deputatul în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.
Sergiu Litvinenco afirmă că opoziția este blocată în condițiile în care actualitatea majoritate parlamentară formată din PDM și PSRM dețin 52 de mandate. Totodată, PAS afirmă că nu va depinde sub nicio formă de deputații fracțiunii Partidului Șor.
„Matematica nu ne permite să mergem mai departe. Le-am spus colegilor de la Platforma DA că noi cu Partidul Șor nu purtăm nicio discuție, nici pentru demiterea Guvernului, nici pentru investirea altui guvern. Nu acceptăm să depindă de ei demiterea sau investirea unui guvern”, a adăugat Sergiu Livinenco.
Deputatul mai spune că formațiunea din care face parte nu a purtat discuții nici cu grupul parlamentar Pro Moldova și liderul acestuia Andrian Candu. Totuși, deputatul socialist Vasile Bolea spune că deține alte informații: „În cazul respectiv sunt două lucruri: sau minte domnul Candu, sau minte domnul Litvinenco, sau nu este în cunoștință de cauză că cineva din partea lor discută cu domnul Candu”.
Cât despre demiterea Guvernului, Vasile Bolea dă asigurări că „situația Guvernului Chicu este una stabilă. Guvernul Chicu activează și va activa în continuare”.
Anterior, liderul Platformei DA Andrei Năstase afirma că formațiunea este gată să-și asume actul guvernării. Acesta a menționat că vicepreședinții Alexandru Slusari și Igor Munteanu, dar și el în propria persoană ar putea prelua conducerea cabinetului de miniștri. Potrivit lui Andrei Năstase, Platforma Da are și o garnitură de miniștri.