În Chişinău se desfăşoară Săptămâna „Apei curate”

„Săptămâna apei curate”, un complex de acţiuni de amenajare, curăţare şi dezinfectare a fântânilor şi izvoarelor, se desfăşoară, în perioada 1–11 iunie, în municipiul Chişinău. Potrivit organizatorilor, aceste acţiuni au drept scop îmbunătăţirea calităţii apei potabile în fântânile şi izvoarele din capitală. Potrivit factorilor de decizie din cadrul SA „Apă-Canal Chişinău”, la încheierea programului de acţiuni, autorităţile municipale intenţionează să instaleze la fiecare fântână şi izvor indicatori privind calitatea apei. Preturile de sector, primăriile localităţilor suburbane şi Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi au început amenajarea şi curăţarea fântânilor obşteşti şi a izvoarelor din zonele de odihnă şi agrement din municipiu. Vor fi reparate şi amenajate izvoarele „Elena” şi „Prietenia” din sectorul Buiucani, „Tamara” din sectorul Centru şi „Valea Trandafirilor” de la Botanica. În paralel, Centrul municipal de medicină preventivă efectuează paşaportizarea tuturor fântânilor publice din municipiu, rezultatele acestor activităţi urmând a fi prezentate către 15 iunie. Tot în cadrul Săptămânii „Apei curate” va fi organizat concursul „Cea mai amenajată fântână, izvor” din municipiu. „Apă-Canal Chişinău” are în gestiune 59 de fântâni cu izvor local. Apa din 12 fântâni este de calitate tehnică, iar din 47 este potabilă. Toate fântânile au fost clorinate. Oficial, în municipiul Chişinău sunt luate la evidenţă 1638 de fântâni, însă, în realitate, numărul acestora este mai mare. În plus, în zonele de odihnă şi agrement mai sunt amplasate alte 28 de izvoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.