În cele două luni de testare, Centrul de apel al IFPS a oferit 1500 de consultaţii

În cele mai bine de două luni de testare, Centrul de apel al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) a oferit 1500 de consultaţii. „Perfecţionarea calităţii serviciilor oferite contribuabililor prin aplicarea metodelor şi mijloacelor informaţionale eficiente – aceasta e menirea Centrului de apel”, a declarat joi, 19 martie, Victor Coadă, şeful IFPS, la inaugurarea oficială a acestei subdiviziuni, transmite Info-Prim Neo Centrul de apel, creat în baza experienţei autorităţilor fiscale din Lituania, şi-a început activitatea pe 12 ianuarie curent. În aceste peste două luni de testare cei şapte colaboratori ai centrului au recepţionat circa 1500 de întrebări de la contribuabili privind calcularea şi achitarea impozitului pe venit, prezentarea declaraţiilor şi au oferit răspunsuri calificate, a spus Coadă. Consultaţiile sunt oferite gratuit, în limba de stat şi limba rusă, între ora 08.00 şi 17.00. Solicitanţii trebuie să apeleze numărul de telefon scurt – (0) 1525. În prezent se elaborează pagina WEB a centrului, unde fiecare contribuabil va putea accesa cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri. Victor Coadă a spus că în viitorul imediat apropiat consultanţii centrului de apel vor oferi răspunsuri şi la întrebări ce vizează impozitul pe proprietate. Centrul de apel a fost lansat în conformitate cu prevederile Planului Preliminar de Ţară al RM în cadrul programului SUA „Provocările Mileniului, fiind prevăzut ca o măsură de reducere a factorului uman în relaţia fiscului cu contribuabilii, de prevenire şi combatere a corupţiei. Garry Linden, coordonator de programe USAID , prezent la inaugurare, a spus că nimeni nu preferă să achite taxe şi impozite. De aceea, este foarte important ca să fie explicat contribuabilului clar şi corect pentru ce şi cât trebuie el să plătească şi acest fapt să se facă în condiţii transparente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.