În cazul catastrofei aviatice pompierii au preîntâmpinat o explozie de proporţii

Prin acţiunile sale promte şi profesioniste la lichidarea incendiului ce a cuprins avionul prăbuşit la 11 aprilie pe Aeroportul Internaţional Chişinău, pompierii au preîntâmpinat o explozie de proporţii care putea afecta nu numai comuna Băcioi din preajmă, dar şi o parte a capitalei, afirmă surse din cadrul Direcţiei Pompieri şi Salvatori. Şeful Centrului de propagandă antiincendiară a Direcţiei, Liliana Puşcaşu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că această concluzie a fost făcută de experţii Departamentului Situaţii Excepţionale. Avionul pregătit pentru zbor avea la bord 5 tone de kerosen şi o cantitate mare de ulei tehnic. La momentul impactului cu pământul au izbucnit mai multe focare, dintre care la aripile pline de kerosen şi la reactor. În cazul în care focul pătrundea la cherosină explozia devenea inevitabilă, punând în pericol viaţa a peste 90 de pompieri de pe 2 autospeciale ale aeroportului şi 9 venite în 11 minute din oraş, dar şi a persoanelor aflate în aeroport şi a celor din vecinătatea locului catastrofei, spune sursa citată. Pe loc, după ce a devenit clar că toţi cei aflaţi în avion nu au supravieţuit impactului cu solul, doi dintre ei fiind aruncaţi la 100 metri de avion, a fost luată decizia ca în primul rând să fie răcite aripile şi reactorul, format din aliaj de magnezui, care în contact cu oxigenul se încălzeşte şi poate exploda. Pentru a răci suprafeţele menţionate a fost folosită apa. Jetul de apă nu a fost îndreptat direct în focar, dar sub formă de unghi pentru a crea o pernă de protecţie şi a limita pătrunderea apei la reactorul care ardea. După ce au fost răcite suprafeţele, imediat a fost folosit spumantul cu scop de a înăbuşi focarele mari de foc, după care s-a recurs la înăbuşirea cu nisip a focarelor mici. Nisipul nu înăbuşă focarele mari de foc, doar cele mici, susţin experţii. Acum 2 luni, pe teritoriul Aeroportului Internaţional Chişinău au avut loc aplicaţii ale pompierilor. Legenda a fost absolut similară cu tragedia produsă în seara de 11 aprilie. În acest fel, spune Liliana Puşcaşu, pompierii erau pregătiţi pentru a stinge focul dintr-un avion prăbuşit şi a preîntâmpina o explozie de proporţii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.