În capitală va demara un proiect-pilot de achitare electronică a taxei de călătorie

Primăria capitalei ar putea iniţia, până la sfârşitul anului curent, un proiect-pilot de implementare a unui sistem electronic de achitare a taxei de călătorie cu troleibuzul, iar până la sfârşitul lunii septembrie, va fi organizată o licitaţie pentru procurarea de turnichete, care să fie montate în unităţile de transport. Pentru implementarea acestui experiment, autorităţile locale au studiat experienţa altor ţări. Viceprimarul Veaceslav Iordan susţine că iniţial experimentul va avea loc în 100 din cele 270 de troleibuze care circulă zilnic pe străzile din Chişinău. Deocamdată însă nu au fost stabilite rutele. Circulaţia în cele 100 de troleibuze se va face în baza unor cartele electronice, care vor costa un dolar şi care vor putea fi reîncărcate, susţine viceprimarul. Instalarea de turnichete va permite intrarea în troleibuz doar a persoanelor ce deţin cartela electronică. Posesorul acesteia va putea efectua un număr de călătorii echivalent cu valoarea bănească a cartelei. Odată introdusă cartela în turnichet, spune Iordan, plata va fi efectuată în dependenţă de categoria de călător – elev, student, adult. Cartelele electronice exclud sistemul de abonamente lunare pentru călătorii. În dependenţă de rezultatele proiectului-pilot, sistemul electronic de achitare a taxei de călătorie ar putea fi utilizat în toate troleibuzele şi din autobuzele din capitală. Pe viitor, cartela electronică ar putea fi utilizată chiar şi pentru achitarea taxelor de parcare, a menţionat Veaceslav Iordan. Administraţia publică locală din Chişinău a anunţat despre posibilitatea implementării unui proiect-pilot de introducere a unui nou sistem de achitare a taxei de călătorie încă în luna iunie. Primarul interimar al municipiului Chişinău, Vasile Ursu declarase atunci că acesta va permite creşterea veniturilor Parcului Urban de Autobuze şi Regiei Transport Electric din Chişinău.
  • zib veaceslav iordan -.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.