În capitală cresc tarifele pentru evacuarea gunoiului

Tariful pentru colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor crește în municipiul Chișinău din 1 iulie. Pentru persoanele fizice care locuiesc în blocurile de locuit tariful lunar va fi de 17,5 lei, în comparație cu 9,25 lei, iar în cazul caselor particulare – 35 de lei, comparativ cu 18,5 lei. Noile tarife au fost discutate la ședința Consiliului municipal Chișinău. Aleșii locali au aprobat un proiect de decizie prin care ajustarea tarifelor a fost pusă în sarcina primarului Ion Ceban,  transmite IPN.

Directorul interimar „Autosalubritate”, Igor Gîrlea, a declarat că ajustarea tarifelor este necesară în condițiile în care prețurile la combustibil, la gaze naturale, energie electrică, dar și alte materiale și servicii sunt în creștere continuă. Potrivit lui, acești factori influențează formarea costului serviciilor prestate de întreprindere, iar dacă tarifele nu vor fi majorate, compania riscă să nu mai poată evacua gunoiul. Acest lucru, în câteva zile, se poate transforma într-o catastrofă ecologică, având în vedere volumele mari de gunoi care sunt evacuate din Chișinău.

În timpul ședinței CMC, primarul Ion Ceban a declarat că până la finalul mandatului său tarifele de 17,5 lei și cel de 35 de lei nu se vor modifica.

Potrivit proiectului, serviciile prestate agenților economici, entităților din orașul Chișinău va fi de 210 lei/metru cub.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.