În Chişinău au îngheţat primele branşamente. Furnizorul dă vina pe consumatori. Vicedirectorul tehnic pe producţie al SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC), Vitalie Midari, a declarat pentru Info-Prim Neo că toţi consumatorii au fost informaţi despre eventualele pericole de îngheţ, iar măsurile de prevenire trebuiau luate încă în perioada caldă. „Dacă anul trecut pământul a îngheţat până la un metru, anul acesta adâncimea de îngheţ e de câţiva centimetri şi, dacă s-a întâmplat branşamentele să îngheţe şi în aceste condiţii, atunci e clar că nu s-au respectat cerinţe elementare”, a declarat Vitalie Midari. Directorul adjunct a mai spus că fiecare consumator încă din toamnă urma să izoleze termic branşamentele, iar în cazul în care acestea erau amplasate la o adâncime mică, să le repozeze la o adâncime mai mare. „Apă-Canal Chişinău a oferit sprijin tehnic la reconectare. Adică, dacă consumatorul îşi repoza branşamentul, noi îl reconectam gratis”, a notat vicedirectorul. Acolo unde se vor înregistra îngheţuri de branşament, consumatorii vor suporta consecinţele pe cont propriu, inclusiv şi pentru eventualele scurgeri care ar putea surveni în primăvară când apa din ţevi se va dezgheţa. Potrivit datelor „Apă-Canal Chişinău”, în iarna anului trecut în municipiul Chişinău au îngheţat peste 2 mii de branşamente, care în primăvară au provocat un număr mare de scurgeri de apă.