În capitală au fost instalate corturi pentru testarea cetățenilor la COVID-19

În capitală au fost amplasate 16 corturi în care se vor face teste COVID-19. Corturile pot fi găsite în preajma centrelor medicilor de familie și a patru centre de consultanță și diagnostic. Aici vor fi testate persoanele cu simptome, în baza biletelor de trimitere, eliberate de medicul de familie sau alt lucrător medical împuternicit. Testarea este gratuită și nu se va face pentru scopuri personale, cum ar fi necesitatea de a pleca peste hotare, transmite IPN.

Șeful adjunct al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alexei Lavrinenco, a declarat că aceste corturi sunt amplasate la solicitarea Primăriei municipiului Chișinău. Este vorba despre un suport pentru a diminua din presiunea pe sistemul medical. Corturile, puse la dispoziția centrelor medicale, au lumină și încălzire. De asemenea, la necesitate, IGSU va asigura personal tehnic.

Alexandru Barbăroșie, vicedirector medical la IMSP AMT Centru, a menționat că gestul de sprijin din partea administrației publice locale și IGSU este unul semnificativ. Or, în ultimele zile instituția se confruntă cu un flux sporit de adresări din partea cetățenilor. Și, potrivit protocolului, în cazul în care persoana se adresează cu simptome, trebuie să fie asigurată testarea la COVID-19. De exemplu, în doar jumătate de zi, în incinta instituției medicale, au fost testate 140 de persoane, atât cu teste rapide, cât și PCR. În zilele următoare se estimează o creștere a numărului de adresări.

Până în prezent, în țară s-au înregistrat peste 409 mii de infectări COVID-19, dintre care 2400 – duminică. Doar pe parcursul zilei de ieri, au fost efectuate 8 897 de teste, dintre care 3923 sunt teste rapide. Numărul total de teste efectuate de la începutul pandemiei, este de peste 2,6 milioane.

Bilanțul deceselor asociate noului coronavirus, în țară, a depășit 10,5 mii cazuri.  

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.