În capitală a fost reluată livrarea apei calde

În municipiul Chişinău, începând cu astăzi, 9 august, a fost reluată livrarea apei calde. Reconectarea celor peste 1600 de blocuri locative din oraş, unde este livrat acest serviciu, va avea loc pe parcursul zilei, între orele 8.00 şi 17.00, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă de la Primărie. Potrivit unui comunicat de presă al SA „Termocom”, de la primele ore ale dimineţii a început conectarea consumatorilor din sectorul Botanica (partea de jos), Ciocana, Râşcani (cu excepţia str. Socoleni), iar procesul de conectare continuă. Până la finalizarea lucrărilor de reparaţie capitală a reţelelor vor rămâne deconectate de la apă caldă 35 blocuri locative. Astfel, până în data de 1 septembrie nu vor avea apă caldă blocurile locative din străzile Buiucani, 2, 3, 5, Alexăndrescu, 1, 7, 9b, 9v, Vasile Lupu, 6, 6a, 29, 31, 33, 55, 59, 59/1, 59/2, 63, 81, 83, 83a, 85a, 87, 89, Piaţa Unirii, 3 şi din Cornului, 3/1, 7, 7/1, 9/1. Până în data de 16 august rămân în deconectare blocurile locative din străzile V. Dicescu, 47, 49, Hânceşti, 20, 32, 34/2, iar din data de 19 august va fi reluată alimentarea cu apă caldă menajeră a consumatorilor din strada Alexandru cel Bun, 23 AB. Timp de o lună, furnizorul de agent termic a sistat livrarea apei calde în municipiu, în legătură cu efectuarea lucrărilor de profilaxie la reţelele Centralei Electrice cu Termoficare Nr. 2. În această perioadă au fost efectuate şi lucrările de testare hidraulică şi încercare la presiune, în total înregistrându-se 129 defecţiuni ale reţelelor termice, inclusiv de diametre mari, fiind conjugate toate eforturile pentru remedierea acestora în termen util. În municipiul Chişinău, 1618 de blocuri locative dispun de apă caldă menajeră din sistemul de alimentare centralizată cu energie termică (SACET).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.