În Bender se deschide un centru pentru copii cu dizabilităţi

În oraşul Bender se planifică deschiderea Centrului de reabilitare pentru copiii cu dizabilităţi. Instituţia urmează să-şi deschidă uşile la 14 ianuarie. Potrivit Agenţiei „Novîi Region”, mulţi copii cu handicap fizic merg în instituţii specializate şi petrec acolo tot timpul, pe când specialiştii sunt convinşi că aceşti copii trebuie să crească în familie, transmite IPN.

Administraţia din regiunea transnistreană informează că în Bender sunt în jur de 60 de copii cu handicap şi trebuie să se dea prioritate centrelor de zi. În astfel de centre părinţii îşi pot aduce copiii doar pentru procedurile de reabilitare, pentru ajutorul medical şi susţinerea pedagogică, iar cealaltă parte a timpului copilul să fie în familie.

Centrul de reabilitare pentru copiii cu dizabilităţi din Bender va activa în clădirea fostului spital feroviar, unde acum se află Casa veteranilor. După deschiderea centrului, veteranii vor fi transferaţi în casa de bătrâni din Pervomaisc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.