„În beciurile Ministerului de Interne din Chişinău oamenii erau dizolvaţi în acid şi scurşi în canalizare”, a afirmat pentru Info-Prim Neo Liubomir Iorga, Artist al Poporului, meşter recunoscut pe plan internaţional de instrumente populare, fost dansator al ansamblului Joc. Maestrul face referire la o discuţie purtată câteva decenii în urmă cu general-maiorul Iosif Mordoveţ, fost ministru de interne (pe atunci NKVD) al RSSM Moldoveneşti în anii 1953 – 1954.
Liubomir Iorga spune că s-a întălnit cu fostul demnitar de la interne în anul 1967 în casa acestuia de pe actuala stradă „care merge de la Primărie în sus, până la Şciusev, pare-se”, unde l-a însoţit pe renumitul pe atunci acordor de piane Jan Vizitiu. „Ne-a invitat o nevastă, care locuia în această casă şi preda la Conservatoriu să acordăm pianul”.
„La un moment, a ieşit din camerele celea multe un moş bătrân, foarte bătrân, cu nişte sprâncene tocmai trântite pe ochi, peste 80 de ani, de nu avea 90, şi ne cheamă la bucătărie şi ne spune că după ce aţi îndeplinit aşa lucru, trebuie de luat câte o sută de grame de coniac. Stau şi mă uit la el o vreme şi la un moment dat eu îi spun: mie faţa dumneavoastră îmi este cunoscută. El se uită cu mare atenţie la mine şi spune: da de unde puteţi să mă cunoaşteţi? Eu îi spun: dumneavoastră aţi candidat în anii 1947 sau 1947 în circumscripţia Cahul? L-am memorizat în aşa fel pe generalul Mordoveţ, pe care până în 1967 nu l-am mai văzut”, spune Liubomir Iorga.
„El a zâmbit şi îmi spune că de mirare ce memorie am. Şi eu îi spun că mai ţin minte că mai era încă unul cu el pe afişele electorale, era grănicer, general şi el, Vecinkin era numele lui de familie. El era în haine de grănicer, da asta înseamna că era din KGB şi chiar se pare că era şef la KGB”, îşi aminteşte maestrul.
„Din vorbă în vorbă, am ajuns ca generalul să ne spună că a scăpat viu ca prin minune, că urma să fie împuşcat atunci când l-au împuşcat pe Beria. „A trebuit să fiu şi eu împuşcat acolo, alături de Merculov, Sudoplatov şi alţii”. Generalul spunea că s-a salvat într-un spital din Râbniţa, unde a stat închis trei luni. „Au trimis după mine, venise echipă specială să mă ia, tot întrebau unde unde e, au dat vina că eu m-am împuşcat singur”, redă Liubomir Iorga cuvintele generalului sovietic.
„Şi eu îl întreb, da de ce a trebuit să vă împuşte? Da el îmi zice, „d-apoi noi lucruri bune nu am făcut, am executat ordinele care se dădeau de sus. Am împuşcat oameni. La Ministerul de Interne sunt două beciuri mari care ajung tocmai la strada Sadovaia, (astăzi Mateevici – n.r.), sus”. Erau două locuri unde împuşcau oamenii, pe Armenească, unde este Procuratura, generalul singur mi-a spus: unde e Buciumul acum şi acolo, la Ministerul de Interne. „Împuşcam oameni şi îi puneam în nişte căzi cu acid, îi lăsam până dimineaţă şi dimineaţa ei se prefăceau în răcitură, le dădeam drumul prin canalizare şi de acolo ajungeau în Bâc”. De la generalul Mordoveţ am auzit prima dată noţiunea sinistră „mociti liudei”, precizează Liubomir Iorga.
Liubomir Iorga afirmă că, mai târziu, a văzut personal acele beciuri. „Am fost şi le-am văzut, ele sunt, trebuie numaidecât de văzut lucrurile astea. Presa, vezi că nu se duce să le filmeze, trebuie numaidecât să le filmeze. Eu am lucrat la Ministerul de Interne, în calitate de conducător artistic, în clubul lor, când era ministru Nicolai Bradulov. Ei nu aveau bani să mă plătească ca şi conducător artistic, da mi-o plătit ca pentru un şef de depozit de armament. Depozitul îsta se află vizavi de beciurile despre care vorbea Mordoveţ. Cum intri în Minister de pe Ştefan cel Mare, mergi drept înainte şi pe scări în jos, adânc, mai mult de un etaj. Sunt tare mari beciurile celea, cu lăţime de 8 vreo metri”, îşi aminteşte Artistul Poporului Liubomir Iorga.
