În anul 2006 au fost fondate 50 de noi staţiuni tehnologice de maşini în sectorul rural

În anul 2006 au fost fondate 50 de noi staţiuni tehnologice de maşini în sectorul rural. Acest fapt a permis, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), cultivarea în aspect profitabil atât pentru stat şi pentru proprietarii de teren agricol a cca 270 mii ha. În total, din 2003 şi până în prezent, s-a reuşit fondarea în republică a 150 de astfel de staţiuni. Prin intermediul acestora, au fost acordate servicii producătorilor agricoli, inclusiv gospodăriilor ţărăneşti ce îşi prelucrează terenurile în mod individual, pentru suprafeţe de mai bine de 50 mii ha anual. În anul 2006, statul a subvenţionat cu 45 mil. lei, bani gestionaţi prin intermediul întreprinderii de stat „Moldresurse”, crearea staţiunilor tehnologice de maşini. În anul curent, de la Fondul de subvenţionare în agricultură vor fi alocate alte 20 mil. lei în acest sens. Totodată, în anul curent, statul va reveni şi la subvenţionarea producătorii agricoli care vor procura tehnică, utilaje şi tehnologii agricole. Potrivit MAIA, scopul acestei subvenţionări este de a majora nivelul reutilări tehnice în sectorul agrar, lucru foarte important la implementarea tehnologiilor performante pentru realizarea unei producţii moldoveneşti competitive faţă de cea de import.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.