După primul Centru unificat de prestare a serviciilor publice, deschis în luna decembrie în satul Lozova, raionul Strășeni, inițiativa a continuat astăzi cu deschiderea centrelor similare în alte 16 localități din țară, în care oamenii vor putea accesa servicii guvernamentale digitale cu suportul unui specialist instruit. Serviciul este gândit în special pentru persoanele care nu au calculator, conexiune la internet, sau deprinderea utilizării serviciilor digitale, transmite IPN.
Ceremonia de inaugurare a avut loc în regim online. Premierul Natalia Gavrilița a subliniat, cu ocazia evenimentului, că Republica Moldova a reușim migrarea multor servicii în mediul online. „Putem efectua plăți și primi alocații sociale fără a ieși din casă, la orice oră, prin serviciul MPay”. „Jumătate din cetățenii țării au accesat minimum un serviciu public în regim online”, a precizat șefa cabinetului de miniștri.
Explicând decizia Guvernului de a deschide centre de prestare a serviciilor online cu prezența fizică a unui funcționar de stat în zonele rurale, Natalia Gavrilița a spus că nu toți cetățenii au deprinderea folosirii internetului sau serviciilor în regim online și ei trebuie ajutați, îndemnați și susținuți. „Anume de aceea avem acest efort lăudabil al vicepremierului pe digitalizare, Iurie Țurcanu, și al Agenției de Guvernare Electronică – de a deschide în localitățile și consulatele Moldovei Centre Unice de Prestare a Serviciilor, care să ajute, să promoveze și să ghideze utilizarea serviciilor publice în regim online pe toți cei care au nevoie de ele, atât în țară, cât și peste hotare”, a remarcat primul-ministru.
Autoritățile publice locale din cele 16 localități „au primit cu entuziasm propunerea de a se implica în acest proiect ambițios, care aduce inovația și modul de prestare a serviciilor la nivel local”, a menționat vicepremierul pentru digitalizate, Iurie Țurcanu. Proiectul este expresia modernizării sectorului public. „De la etapa de inițiere a acestui proiect și până acum, a fost un drum lung și sinuos, dar fiecare întâlnire, fiecare discuție, fiecare provocare ne apropie și mai mult de obiectivul nostru comun – acela de a aduce inovația în fiecare comună, în fiecare primărie, în fiecare casă”, a menționat oficialul.
Peste 200 de servicii au fost digitalizate și pot fi accesate ușor și rapid, începând de la depunerea cererii în format online și până la livrarea rezultatului serviciului. „Chiar dacă asta înseamnă uneori necesitatea identificării electronice, abilității minime de operare cu calculatorul sau telefonul. Toate aceste lucruri vor veni de la sine atunci când cetățenii vor fi bine informați, iar instituțiile publice vor recâștiga încrederea cetățeanului”, a specificat Iurie Țurcanu.
Per ansamblu, se prevede deschiderea a 28 de centre de prestare a serviciilor publice în localitățile rurale și în consulatele Republicii Moldova peste hotare. Persoanele vor putea afla la aceste centre despre lista actelor necesare pentru un serviciu și vor putea depune o cerere online pentru serviciu, se vor putea programa pentru serviciu sau pentru ridicarea documentelor. Beneficiarii vor putea depune cereri pentru reexaminarea pensiei, a îndemnizațiilor adresate familiilor cu mulți copii, pentru obținerea duplicatului actului de deces, naștere, căsătorie și altele. În centrele respective se va putea face achitarea pentru serviciile publici obținute.
Astăzi Centre unificate de prestare a serviciilor publice în satele Corjeuți, Parcova, Pelinia, Limbenii Noi, Pepeni, Bilicenii Vechi, Taxobeni, Sculeni, Pârjolteni, Chiperceni, Peresecina, Holercani, Pănășești, Mereni, Albota de Sus și Colibași. Proiectul este implementat cu sprijinul Băncii Mondiale.