În acest sfârşit de săptămână vom trece la timpul de iarnă
În noaptea de sâmbătă, 25, spre duminică, 26 octombrie, Republica Moldova va trece la timpul de iarnă. La ora 3.00 acele ceasornicului vor fi schimbate cu o oră în urmă, transmite Info-Prim Neo.
În conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene a ONU, statele membre ale comunităţii europene trec la timpul de iarnă în ultima duminică din luna octombrie pentru a reduce cheltuielile de energie, coordonând totodată fluxurile de transport şi programele de radiodifuziune.
Medicii afirmă că oamenii se obişnuiesc cu trecerea la ora de iarnă mai repede decât cu cea la ora de primăvară. Adaptarea la noul regim are loc diferit pentru fiecare persoană, dar de obicei, nu întrece două săptămâni.
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la instituirea acestei practici.