Timp de 4 ore, de la deschiderea secţiilor de evidenţă şi documentare a populaţiei, au fost solicitate şi eliberate 245 de buletine de identitate provizorii. În majoritatea cazurilor, cetăţenii solicită buletinul de identitate provizoriu invocând pierderea actului de identitate, transmite IPN.
Potrivit datelor întreprinderii de stat Registru, în comparaţie cu solicitările de la alegerile din 2010, numărul este mai mic. Atunci, între orele 7.00 şi 11.00, au fost solicitate 360 de buletine provizorii. La fel, Registru anunţă că cele mai multe adresări pentru eliberarea acestui document au fost înregistrate în 2010 în perioada între 11.00-17.00.
Secţiile de evidenţă şi documentare a populaţiei eliberează la solicitare, în mod gratuit, buletinul de identitate provizoriu cetăţenilor cu drept de vot, care deţin acte de identitate cu statut „nevalabil”, inclusiv şi deţinătorilor paşapoartelor de tip sovietic, care din anumite considerente nu au obţinut buletinul de identitate, precum şi cetăţenilor ale căror acte sunt pierdute/furate şi celor care anterior nu au deţinut acte de identitate.
Toate secţiile de evidenţă şi documentare a populaţiei vor activa astăzi după un program prelungit, de la ora 7.00 până la ora 21.00.