În 3 luni emisiile de poluanţi în atmosferă au crescut cu 40% în regiunea transnistreană

În primul trimestru al acestui an, în regiunea transnistreană emisiile de poluanţi în atmosferă au crescut cu 40%. Acest lucru este cauzat, în principal, de trecerea Centralei Termoelectrice de la Dnestrovsk parţial de la gaz natural la cărbune şi păcură.

Potrivit agenţiei „Novîi Region”, citată de IPN, în toate celelalte locaţităţi din regiunea transnistreană, cu excepţia oraşului Dnestrovsk, a scăzut cantitatea de emisii nocive emise în aer. În Dnestrovsk aceste emisii, comparativ cu primul trimestru al anului 2012, au crescut de 5,5 ori.

Centrala din Dnestrovsk a trecut parţial la utilizarea combustibilului solid, după ce, la începutul anului 2013, au crescut tarifele la gazele naturale pentru sectorul privat.

În luna martie, locuitorii din sudul regiunii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea bruscă a nivelului de emisii nocive de la întreprindere, iar în luna aprilie autorităţile au impus cote la utilizarea cărbunelui. Aceasta nu trebuie să depăşească 50%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.