În 2010 autoarea de 15 ani vra să-şi vadă cartea editată
Diana Enache, din satul Abaclia, raionul Basarabeasca, speră că în anul 2010 va reuşi până în cele de urmă să-şi vadă cartea „Între cer şi pământ” editată. Culegerea de poezii urma să iasă de sub tipar încă la mijlocul lui 2009, dar „din criză de timp şi de bani”, evenimentul a fost amânat. Diana are vârsta de 15 ani şi a declarat pentru Info-Prim Neo că anul 2009 a fost plin de surprize şi culori, a fost un an excelent în diverse domenii, inclusiv muncă de creaţie, sport, dragoste, familie.
„Mie anul 2009 mi-a adus performanţe mari în ceea ce ţine mica mea carieră profesională”. Diana prezintă emisiunea „Pe aripile viitorului”, la Radio Media din centrul raional Cimişlia, care este difuzată în fiecare duminică la ora 18.00. „Am obţinut mai multe premii de valoare de la diverse concursuri, inclusiv premiul I la concursul „O ţară, o casă, un grai”, pentru propria mea poezie „Moldova mea”.
Diana spune că de regulă încearcă să se remarce prin propriile forţe, pentru că alt ajutor nu are de unde aştepta. Tatăl ei a decedat în 2005, iar mama suferă de o boală foarte grea încă din anul 1980 şi se mişcă foarte greu.
„În toate lucrurile casnice mă descurc singură de mică, mama mea bolnavă m-a născut, bolnavă m-a crescut, bolnavă este şi astăzi, dar sunt foarte mândră de ea. Tatăl meu, dacă ar fi fost el în viaţă, ar fi fost cel mai bun tată din lume”, afirmă Diana.
Mica autoare spune că cel mai important pentru ea este sănătatea, că este în viaţă şi că are posibilitatea să se realizeze. În 2010 îşi doreşte să activeze mai mult la postul de radio, iar în ceea ce ţine de poezie crede că-i va reuşi editarea cărţii multaşteptate, care o va prezenta în faţa lumii ca tânără poetă.