În 2008 politica monetară şi valutară a BNM va fi axată pe menţinerea ratei inflaţiei în limita până la 10 la sută

În anul 2008 politica monetară şi valutară a Băncii Naţionale a Moldovei va fi axată pe asigurarea şi menţinerea ratei inflaţiei în limita până la 10 la sută, se arată în Strategia şi obiectivele politicii monetare şi valutare a BNM, citată de Info-Prim Neo. BNM va promova în 2008 politica monetară şi valutară, bazându-se pe următoarele asumări şi aşteptări: Produsul Intern Brut (PIB) se va majora cu 6 la sută în termeni reali; ritmurile de creştere a agregatelor monetare vor fi sub nivelul anului 2007; se va menţine ritmul de creştere a intrările de valută străină în ţară; balanţa comerţului cu bunuri şi servicii se va ameliora pe seama creşterii exporturilor cu ritmuri mai accelerate; reducerea treptată a aşteptărilor inflaţioniste. BNM va continua realizarea Planului de Acţiuni cu privire la implementarea Strategiei de ţintire a inflaţiei şi promovarea politicii ratelor prin utilizarea metodei coridorului: cea mai înaltă rată va fi aplicată la creditele overnight, iar cea mai joasă rată – la depozitele overnight. În 2008 BNM va tinde spre îngustarea coridorului ratelor. Pe parcursul trimestrului I 2008, BNM şi Ministerul Finanţelor vor efectua convertirea în valori mobiliare de stat a împrumuturilor contractate anterior de la BNM în sumă de 1813,4 mln lei. În anul curent, BNM va menţine în continuare regimul cursului de schimb valutar flotant şi va stabili cursul oficial al leului moldovenesc în raport cu dolarul SUA în baza cursurilor valutare preponderente pe piaţa valutară internă. În perioada ianuarie – noiembrie 2007 inflaţia cumulativă a constituit 12,1 la sută, inclusiv la preţurile la produsele alimentare s-au majorat cu 13,8 la sută, la mărfurile nealimentare cu 10,7 la sută şi la serviciile prestate populaţiei cu 12,8 la sută. Cauzele majore ale creşterii inflaţiei în 2007 au constituit factorul monetar (majorarea masei monetare M2 şi M3) şi factorii nemonetari ca majorarea preţurilor la produsele alimentare drept consecinţă a secetei din vară, inflaţia înregistrată la produsele cu preţuri reglementate (energie electrică, gaze naturale, apă şi canalizare) şi la resursele petroliere pe piaţa mondială cu circa 60 la sută.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.