În 2 zile se va anunţa ce fel de troleibuze vor fi procurate pentru capitală

Numele câştigătorului licitaţiei pentru procurarea troleibuzelor pentru capitală va fi anunţat miercuri, 3 noiembrie, la ora 15.00. Şeful Regiei Transport Electric Chişinău, Gheorghe Morgoci, a reiterat, luni, la şedinţa operativă de la Primărie că vor fi procurate 102 troleibuze noi, transmite Info-Prim Neo. Primarul Dorin Chirtoacă a explicat că numele furnizorului va fi făcut public doar după semnarea contractului, aceasta fiind condiţia unuia dintre creditori. Costul proiectului este de 13,7 milioane de euro, inclusiv 0,7 milioane asistenţa tehnică. 5 milioane de euro reprezintă creditarea din partea BERD, alte 5 milioane – împrumutul de la BEI şi 3 milioane grantul Uniunii Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.