În 18 luni Republica Moldova ar putea avea regimul liberalizat de vize cu UE

În luna octombrie Republica Moldova intră în faza operaţională a regimului liberalizat de vize cu UE, ceea ce înseamnă că în 18-20 de luni ar putea obţine acest regim, a declarat aseară, 16 septembrie, premierul Vlad Filat în emisiunea „Bună seara” la postul public de televiziune Moldova 1, transmite Info-Prim Neo. „Din momentul în care avem planul de acţiuni, adică foaia de parcurs, conform experienţelor avem nevoie de 18 luni pentru a avea acest regim liberalizat de vize. Cu viteza cu care ne-am mişcat până acum, considerăm că este o perioadă de timp realizabilă pentru noi”, a menţionat primul ministru. Vlad Filat a spus că la Bruxelles a avut posibilitatea să discute cu preşedinţii Consiliului Uniunii Europene, Comisie Europene, Parlamentului Uniunii Europene, şi cu alţi oficiali, şefi de state. Toţi au transmis Republicii Moldova un mesaj de prietenie, de sprijin, şi nu doar la nivelul de liberalizare a regimului de vize, dar şi în ceea ce priveşte susţinerea financiară. În aceeaşi emisiune, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, vicepremierul Iurie Leancă, a declarat că Guvernul de la Chişinău şi-a luat angajamentul în faţa partenerilor europeni că Republica Moldova va avea o perspectivă europeană. „Iată că de un an am avansat, am realizat progrese şi într-adevăr avem această relaţie de dragoste cu UE. Noi am reuşit să redăm credibilitatea şi să angajăm UE într-un dialog pe toate dimensiunile, inclusiv liberalizarea regimului de vize. Şi în discuţiile pe care le-am avut cu şefi de state şi de guvern, într-adevăr în această toamnă noi vom intra în faza operaţională privind vizele”, a declarat Iurie Leancă. În perioada 13 – 16 septembrie, cea de-a doua Misiune de documentare a Uniunii Europene din cadrul dialogului privind liberalizarea regimului de vize, lansat la 15 iunie la Luxemburg, a efectuat o vizită în Republica Moldova. Scopul a fost de a se documenta cu privire la acţiunile autorităţilor moldoveneşti privind asigurarea ordinii publice şi securităţii, precum şi a cooperării internaţionale în contextul dialogului privind liberalizarea regimului de vize. Comisia Europeană va elabora un raport în care va identifica criteriile pentru liberalizarea regimului de vize. Aceasta va permite Republicii Moldova să treacă la faza operaţională a dialogului, care presupune întreprinderea paşilor necesari pentru obţinerea unui regim de călătorie fără vize în UE pentru cetăţenii moldoveni.
  • vlad filat depsre regimul liberalizat de vize.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.