Locuitorii din stânga Nistrului nu vor mai achita impozite pentru folosirea imaşurilor şi pășunilor. O decizie în acest sens a fost adoptată de administrația de la Tiraspol, în două lecturi, transmite IPN cu referire la presa din regiune.
Anterior impozitul respectiv nu se aplica pentru imașurile şi pășunile oferite gratuit în folosită cetățenilor sau date în arendă, dar numai pentru o perioadă de şapte ani. După aceasta, impozitul funciar se percepea.
După ce liderul regiunii transnistrene va semna varianta redactată a proiectului, se va renunța definitiv la impozitul dat.
Administrația de la Tiraspol speră că inițiativa va stimula locuitorii să înregistreze terenurile care le-au fost date în folosinţă.